Rezultate pentru: "chimice"
71 rezultate găsite · pagina 4 din 4

LUKOIL ROMANIA
LUKOIL este o companie petrolieră din Rusia cu importante rezerve, producție și capacități de rafinare a țiței, asigurând cca. 20% din producția de țiței autohtonă (79,8 milioane tone), iar la nivel global reprezintă aproximativ 2% din producția totală mondială. O mare parte din activitățile de explorare și de producție a companiei au loc în Rusia. Majoritatea producției este vândută pe piețele internaționale. Din punct de vedere al rezervelor de țiței, Compania LUKOIL se situează printre companiile cu resurse semnificative. În privinţa rezervelor confirmate în categoria companiilor private cotate la bursă, se numără printre companiile importante de pe piața mondială a petrolului, iar din punct de vedere al producției de țiței se clasează pe locul șapte în lume. LUKOIL deține rafinerii, uzine petrochimice în Rusia, în Europa de Est și în fostele republici din Uniunea Sovietică, precum și numeroase conducte pentru transportul țiței și produselor petroliere. De asemenea Compania LUKOIL operează rețele de distribuție în Statele Unite, Polonia, Bulgaria, România, Turcia, Statele Baltice, Republica Cehă, Ucraina, Belarus, Republica Moldova, Azerbaidjan, Kazahstan, Kirghistan, Slovacia, Muntenegru, Ungaria și altele.

BARALCHIM
Baralchim S.R.L. ofera solutii complete, sisteme moderne si produse de calitate care sa satisfaca necesitatile dumneavoastra. Firma noastra comercializeaza: sisteme termoizolante si hidroizolante, tencuieli, varuri lavabile, vopsele alchidice, lacuri, adezivi, profile decorative, unelte si accesorii, componente instalatii, produse chimice pentru curatenie cladiri. Structura companiei noastre, flexibilitatea si diversitatea solutiilor, sistemelor, produselor si serviciilor noastre, consultanta si experienta incorporata, permit adaptarea continua la schimbarile si cererile pietei din Romania. Una din principalele misiuni ale companiei este de a indeplini obiectivele clientilor nostri prin calitate superioara oferita la preturi minime, corecte. Angajatii nostri au urmat cursuri specializate in domeniul de activitate al firmei. Firma noastra plaseaza in centrul atentiei clientul, cu necesitatile si dorintele sale. Vom fi cu siguranta un sprijin real in cresterea afacerii dumneavoastra. Pentru fiecare din produsele noastre ne puteti solicita informatii la care noi vom raspunde prompt.

Elliser
SC ELLISERAGRO SRL comercializeaza seminte de legume, seminte de tomate, seminte de ardei, ingrasaminte chimice, stimulatori de crestere, ingrasaminte foliare, pesticide, insecticide, fungicide, erbicide, echipamente sere si solarii, irigare prin picurare, tavi alveolare, turba pentru rasaduri si flori, pompe de stropit, ata de legat legume

EUROTRANZIT 2000 SRL
Intermedieri in comertul cu combustibili, minerale, si produse chimice pentru industrie

Protectia Plantelor s.r.l.
Pesticide, Seminte, Ingrasaminte

Biosmart
Produsele si serviciile noastre, constituie metode de interventie rapida care confera siguranta, eficacitate maxima, costuri competitive pe piata romaneasca. Astfel, eforturile dumneavoastra vor fi minime si vor avea efectul scontat: mentinerea unui mediu inconjurator sanatos. Suntem aici pentru: -a va ajuta sa preveniti accidentele ecologice -a va ajuta sa limitati si sa eliminati consecintele unor accidente ecologice -a va ajuta sa aveti grija de mediul inconjurator si de sanatatea noastra -a va proteja banii, deoarece cu cat interventia in cazul unui accident este mai rapida cu atat dezastrul este mai mic.

Marcoser
Principalele activitati desfasurate de SC MARCOSER SRL sunt: 1. IMPORTUL SI DISTRIBUTIA DE INPUTURI PENTRU LEGUMICULTURA: seminte de legume profesionale- ZERAIM GEDERA, Israel si SYNGENTA, ingrasaminte profesionale, (gama CODIAGRO-SPANIA si gama SOLUFEED-ANGLIA), folie profesionala de acoperire sere si solarii, instalatii de irigare prin picurare, tavi alveolare, ghivece si substraturi pentru rasaduri de flori si legume, folie microporoasa tip agril, plase de umbrire; 2. CONSULTANTA AGRICOLA: SC MARCOSER SRL ofera consultanta agricola profesională privind tehnologii avansate de cultură a legumelor, managementul administrării fertilizatorilor, managementul combaterii integrate a dăunătorilor, etc; 3. CERCETARE-DEZVOLTARE IN LEGUMICULTURA: SC MARCOSER SRL dispune de loturi experimentale, un laborator mobil de analize de sol si colaboreaza cu fermieri din bazine legumicole puternice cum ar fi: comuna Matca, bazinul Balta Doamnei, Baleni, Copaceni, Dabuleni, etc unde testeaza noi hibrizi de legume, noi ingrasaminte si metode noi de tehnologie de cultura la legume. De asemenea SC MARCOSER SRL colaboreaza strans cu mediul universitar (USAMV Bucuresti, Politehnica Bucuresti, Universitatea din Craiova), institute nationale de cercetare (ICPA Bucuresti) si alte institute valoroase de cercetare in domeniu legumiculturii, fiind partener in proiecte nationale de cercetare – PN II, MAKIS.

TOOL&IT DISTRIBUTION S.R.L.
TOOL & IT DISTIBUTION societate, avand ca obiect de activitate importul si distributia de echipamente IT diverse, Servicii legate de acestea se doreste a fi un partener de nadejde pentru retehnologizare si mentenanta in industria si agricultura romaneasca, pe drumul integrarii europene. Va oferim o gama larga de echipamente IT menite sa raspunda cererilor tot mai diversificate din domeniul industrial, agricol, farmaceutic si medical, etc.

DEVE PRODEXIM
Suntem o societate de productie vopsele lavabile, tencuieli decorative si produse decorative speciale

Hes Clean
Proiectul HES Company a luat ființă în anul 1993, din dorința de a oferi proprietarilor și dezvoltatorilor imobiliari soluții de întreținere completă a spațiilor comerciale și de locuit. În prezent dispunem de echipamente și tehnologii performante de lucru precum și de personal calificat, cu o experiență vastă în domeniu, care poate răspunde cu succes solicitărilor dumneavoastră. Suntem preocupați în permanență de asigurarea unor servicii de înaltă calitate precum și de protejarea mediului înconjurator, motiv pentru care utilizăm tehnologii de lucru și soluții nepoluante – ecologice. Ultima noutate tehnologică pe care o punem la dispoziţie clienţilor noştri este tehnologia de curăţare uscată a mochetei Carpet Life de la Dr. Schutz, care are marele avantaj de a nu utiliza apa sau detergenţi lichizi. Recomandăm această tehnologie de curăţare companiilor care posedă spaţii de birouri, spaţii comerciale, spaţii de cazare sau săli de conferinţă cu pardoseli acoperite cu mochetă.

CHIMICA SA
Fabricarea altor produse din material plastic