Mobexpert
Activitati ale holdingurilor
14 ani pe piață72 de angajațiCifră de afaceri 35.575.671 leiPlătitor TVA
Mobexpert
După părerea noastră, orice afacere este o promisiune. Ca un contract nescris, pe care ne străduim să îl onorăm în fiecare zi și pe care reușim să îl respectăm integral, în zilele noastre bune.
E o promisiune pe care încercăm să o ținem în primul rând cu noi înșine, pentru a o putea respecta cu clienții noștri.
Este o promisiune dificilă, dar în care am ajuns să credem cu tărie. Iar atunci când crezi cu tărie în ceva, rezultatele nu întârzie să apară.
„Să fim îndrăgostiți de meseria pe care am ales-o. Să iubim cu adevărat, noi mai întâi, mobila pe care o producem și numai dupa aceea să sperăm că-i va bucura și pe cei ce o vor avea în cămine.
Să prezentăm în Magazinele noastre, dar și lumii întregi, ceea ce românii știu să facă bine: mobila. Să înțelegem că mobila, împreună cu toate produsele noastre, trebuie însoțite întotdeauna de un preț rezonabil și de bun simț.
Dan Viorel Șucu, Președinte Mobexpert

Locație & program
Str. Fabrica de Glucoză, Nr. 21, Sector 2
Str. Fabrica de Glucoză, nr. 21, Sector 2, 01, București Vezi pe hartă
Persoane de contact
Website, rețele sociale și plată
Date firmă
RETAIL CONCEPT & DESIGN SRL · CUI 30372871 · plătitor de TVA
Vezi detalii Ascunde
Date firmă
RETAIL CONCEPT & DESIGN SRL · CUI 30372871 · plătitor de TVA
- Denumire legală
- RETAIL CONCEPT & DESIGN SRL
- CUI
- 30372871
- Nr. reg. com.
- J2012007502407
- Plătitor TVA
- Da
- Activitate principală (CAEN)
- 6421 – Activitati ale holdingurilor
- Înregistrată în
- 2012
- Adresă sediu social
- Str. Fabrica de Glucoză nr. 21, Biroul 14
București conform ANAF
Evoluție financiară
Bilanțuri anuale · valori în lei (RON)
| An | Cifra de afaceri | Profit / pierdere netă | Active imobilizate | Datorii | Capitaluri proprii | Salariați |
|---|---|---|---|---|---|---|
| 2025 | 35.575.671 | 33.838.982 | 57.150.006 | 39.615.388 | 119.444.553 | 72 |
| 2024 | 37.286.253 | 43.779.857 | 53.259.791 | 32.719.732 | 91.161.125 | 73 |
| 2023 | 29.558.683 | 46.900.699 | 53.391.878 | 18.957.135 | 70.207.355 | 70 |
| 2022 | 29.511.147 | 30.794.721 | 55.782.265 | 26.056.634 | 57.461.567 | 68 |
| 2021 | 27.767.216 | 23.784.213 | 50.925.557 | 27.806.550 | 44.351.057 | 63 |
| 2020 | 24.890.726 | 6.405.279 | 46.989.619 | 33.658.301 | 21.132.055 | 49 |
| 2019 | 21.526.321 | 2.548.730 | 1.195.742 | 6.973.405 | 3.736.776 | 50 |
Cifra de afaceri 2025
35.575.671 lei ▼ 4,6%
Vezi tabelul complet (7 ani)
| An | Cifra de afaceri | Profit / pierdere netă | Active imobilizate | Datorii | Capitaluri proprii | Salariați |
|---|---|---|---|---|---|---|
| 2025 | 35.575.671 | 33.838.982 | 57.150.006 | 39.615.388 | 119.444.553 | 72 |
| 2024 | 37.286.253 | 43.779.857 | 53.259.791 | 32.719.732 | 91.161.125 | 73 |
| 2023 | 29.558.683 | 46.900.699 | 53.391.878 | 18.957.135 | 70.207.355 | 70 |
| 2022 | 29.511.147 | 30.794.721 | 55.782.265 | 26.056.634 | 57.461.567 | 68 |
| 2021 | 27.767.216 | 23.784.213 | 50.925.557 | 27.806.550 | 44.351.057 | 63 |
| 2020 | 24.890.726 | 6.405.279 | 46.989.619 | 33.658.301 | 21.132.055 | 49 |
| 2019 | 21.526.321 | 2.548.730 | 1.195.742 | 6.973.405 | 3.736.776 | 50 |
Datele sunt preluate de pe mfinante.gov.ro (situațiile financiare anuale depuse de firmă). Sunt afișați anii cu bilanț disponibil; datele lipsă nu sunt considerate zero.
Firme similare în București
Ești reprezentantul acestei firme?