DIRECTIA SILVICA ALBA IULIA
Alba
Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva are ca obiect de activitate:
a) aplicarea strategiei naţionale în domeniul silviculturii, acţionând pentru apărarea, conservarea şi dezvoltarea durabilă a fondului forestier proprietate publica a statului, pe care îl administrează, precum şi pentru gospodărirea fondurilor de vânatoare şi de pescuit atribuite potrivit legii, pentru recoltarea şi valorificarea, prin acte şi fapte de comerţ, a produselor specifice fondului forestier, potrivit prevederilor legale, în condiţii de eficienţă economică, exercitând şi atribuţii de serviciu public cu specific silvic;
b) coordonează şi implementează Programul Naţional de Ameliorare Genetică a Cabalinelor, Conservarea Patrimoniului Genetic Naţional, constituit din totalitatea populaţiilor de cabaline cu valoare genetică ridicată, creştere, ameliorare, calificare şi perfecţionare a efectivelor de cabaline în rasă pură.
(2) Produsele specifice fondului forestier, precum şi celelalte bunuri care se recoltează, se prelucrează şi se valorifică din fondul forestier proprietate publica a statului sunt:
a) masa lemnoasă pe picior, provenită din taieri de produse principale, secundare, accidentale şi de igienă ale padurii şi sub formă de sortimente, precum şi produsele rezultate prin prelucrarea primară a lemnului;
b) alte produse lemnoase: arbori şi arbuşti ornamentali, pomi de Crăciun, puieţi forestieri, răchită şi împletituri din răchită, mangal de bocşă şi altele de această natură;
c) produsele nelemnoase din fondul forestier, cum sunt: vânatul viu din crescătorii şi din cuprinsul fondurilor de vânătoare, carnea de vânat, trofeele de vânat şi coarnele căzute în mod natural, peştele din apele de munte şi din păstrăvării, bălţi şi iazuri din fondul forestier, fructele de pădure, seminţele forestiere, ciupercile comestibile, plantele medicinale şi aromatice, cultivate şi din flora spontană, răşină şi altele similare.
(3) Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva poate desfăşura acţiuni de silvoturism şi agrement, echitaţie şi turism ecvestru, folosind eficient capacităţile proprii.
(4) Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva poate gospodări, pe baza principiilor enunţate mai sus, şi suprafeţe de fond forestier, proprietate privată sau aparţinând unitaţilor administrativ-teritoriale, păşuni împădurite, perdele forestiere, pe bază de contract.
(5) Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva obţine venituri şi din vânzările de cabaline la intern şi extern, din vânzările de produse agricole excedentare, precum şi din alte activităţi şi servicii.

Locații (2)
DIRECTIA SILVICA ALBA IULIA
Punct de Lucrustr. Basarabiei nr. 9, Alba, RO
Vezi pe hartăPersoane de contact
LM
Lucian Morar
Director general
MR
Mariana Radu
Director economic

Date companie
Denumire legală
DIRECTIA SILVICA ALBA IULIA
CUI / Cod TVA
RO1590120
Nr. reg. com.
J40/450/1991
Plătitor TVA
Da
Adresa sediu
str. Basarabiei nr. 9
Alba
Administrează firma
Ești reprezentantul acestei firme? Autentifică-te pentru a gestiona profilul.
Susține această companie
Votează firma în blockchain-ul MultiversX și ajut-o să urce în rezultatele de căutare.
Votează în blockchain-ul MultiversX