Rezultate pentru: "spitale"
9 rezultate găsite · pagina 1 din 1

SANIMED
SANIMED INTERNATIONAL IMPEX S.R.L. este o societate privată, producătoare de medii de cultură, colagen şi alte produse noi şi inovative, din domeniul biotehnologiilor avansate, rezultat a unor colaborări deosebite cu cercetători de prestigiu din lumea ştiinţifică a biologiei celulare şi moleculare, microbiologiei, biochimiei, fizicii şi tehnologiei materialelor, chimiei aplicate, a medicinei umane şi veterinare. Înființată în anul 2003, SANIMED INTERNATIONAL IMPEX SRL se prezintă astăzi ca o firmă apreciată în domeniu, răspunzând cu profesionalism şi promtitudine la cerințele tot mai diversificate ale clienților săi. Societatea se află într-un permanent proces de perfecționare și colaborează îndeaproape cu cadre medicale, cercetători, furnizori și producători de dispozitive medicale. Printre cei peste 1.800 de clienți ai SANIMED INTERNATIONAL IMPEX SRL se numără spitale (în special cele de TBC), institute de cercetare, autorități publice de sănătate şi veterinare, ferme de animale şi companii de procesare a alimentelor, clinici şi laboratoare private, industria farmaceutică şi cosmetică. Produsele SANIMED INTERNATIONAL IMPEX SRL au piață de desfacere în Ucraina, Republica Moldova, Polonia, Bulgaria si Turcia.

MEDFARM TRADING
Importator si distribuitor aparatura medicala, instrumentar, materiale consumabile si mobilier medical. Oferim solutii tehnice fiabile si economice pentru dotarea completa a cabinetului Dumneavoastra. Dotari complete cabinete,policlinici,spitale conform legislatiei Ministerului Sanatatii Publice,in domeniile: Medicina familiei,Medicina interna,Medicina generala, Medicina muncii, Pediatrie,Obstetrica-Ginecologie,Recuperare-Fizioterapie, Medicina sportiva, ORL, Chirurgie,Pneumologie,Dermatologie,Cardiologie ,etc. Servicii de calitate prin implementarea standardului ISO 9001:2008 pentru Import si comercializare dispozitive si echipamente medicale si Asistenta tehnica la achizitii. Magazin de prezentare propriu -Medical Planet. Magazine online: www.medfarmshop www.instrumentemedicale.ro GAMA DISPOZITIVELOR MEDICALE importate si comercializate de MEDFARM TRADING: APARATE CHIRURGIE; electrochirurgie, radiofrecventa, criochirurgie, aspiratoare chirurgicale. APARATE EXPLORARI FUNCTIONALE / DIAGNOSTIC: video colposcoape, video rectoscoape, video dermatoscoape, dermatoscoape, video otoscoape, otoscoape, video laringoscoape, laringoscoape, electrocardiografe, ecografe, dopplere fetale, dopplere vasculare, pulsoximetre, tensiometre, stetoscoape, aparate de glicemie, spirometre, audiometre,osteodensitometre alcoolmetre. APARATE TERAPIE pentru: aerosoli, electroterapie, magnetoterapie, laser terapie, ultrasunete, terapie combinata. APARATE PENTRU STERILIZARE: sterilizatoare cu aer uscat-etuve,sterilizatoare cu abur-autoclave, aparate dezinfectie,sigilatoare,distilatoare PRODUSE DIVERSE: otoscoape, oftalmoscoape,laringoscoape,diapazoane, dispozitive ortopedice (fotolii de mers, carje, bastoane) dispozitive urgenta (targi, gulere cervicale, truse resuscitare,truse intubatie), dispozitive masurare(taliometre, goniometre, pediometre), dispozitive cantarire (cantare adulti si sugari), dispozitive protezare (proteze externe de san ), dispozitive ingrijire(saltele antiescare, plosti), optotipuri, INSTRUMENTAR CHIRURGICAL pentru: chirurgie, ginecologioe, ORL, dermatologie, oftalmologie, ortopedie, sterilizare, stomatologie. MOBILIER MEDICAL: canapele examinare, mese ginecologice, mese consult sugari, mese masaj, mese instrumentar, paturi de spital, stative perfuzii, paravane, lampi examinare, negatoscoape, scune laborator, scaune ORL MATERIALE CONSUMABILE pentru:chirurgie, ginecologie, geluri (ECG, ecografii), urgenta APARATURA PENTRU UZ VETERINAR: ECG, ecografe, otoscoape, cantare

Termopane, ferestre si usi
Societatea oSero cu sediul in Ramnicu Valcea este format dintr-un colectiv tanar, dinamic si receptiv la nou, specializat in comercializarea profilelor de tamplarie pvc, ferestre, usi, rulouri, glafuri, rame insecte. folosim profile rehau, o marca renumita in europa, ce reuneste toate caracteristicile de calitate pentru a asigura o durata de viata mare a ferestrelor si pentru toate tipurile de cladiri: case, blocuri, spitale, hoteluri sau spatii comerciale.

SDS Group
Firma SDS Group a fost infiintata in 1995 si are ca obiect principal de activitate importul si distributia de echipamente profesionale de bucatarie, patiserie/cofetarie, panificatie, spalatorie si curatatorie chimica, curatat pardoseli, frig medical, etc. Aceste produse se adreseaza unei game extrem de largi de utilizatori, cum ar fi: hoteluri, restaurante, fast-food-uri, baruri, patiserii, cofetarii, pizzerii, spalatorii publice, spitale, penitenciare, unitati militare, case de copii sau batrani si altele.

EUREST ROM SRL
După mai mulți ani de studii care ne-au permis să înțelegem preferințele culinare ale românilor, Eurest s-a înființat și a început activitatea în România ca filiala a COMPASS GROUP PLC. Eurest funcționează pe piața din România din 2001. În prezent, Eurest este o companie importantă de catering din țară și face parte din Topul celor mai bune 100 companii din România. Eurest deține mai mult de 45 de restaurante care deservesc zilnic aproximativ 18 000 de clienți și a fost desemnat lider în România la categoria Administrarea Serviciilor de Catering în anul 2005. Noi nu aducem doar o mai bună calitate și eficiență în serviciile de catering, ci cream și servicii personalizate pentru angajații și invitații dumneavoastră. Ne remarcăm prin dezvoltarea și livrarea de servicii de catering originale și oferirea de soluții adaptate, astfel încât să venim în întâmpinarea cerințelor dumneavoastră cu un nivel ridicat de servire, eficiență, consecvență și flexibilitate indiferent de domeniul și locația în care activați: clădiri de birouri, zone industriale, școli, colegii și spitale. Suntem pasionați de ceea ce facem și suntem dedicați pentru a furniza clienților noștri servicii de calitate. Ne dorim să fim o companie adevărată care poate stabili un nivel ridicat de satisfacție ce poate fi considerat un factor de comparație. Lucrăm în parteneriat cu clienții noștri oferindu-le servicii specializate în furnizarea de hrană, automate de cafea și băuturi și servicii anexe pentru partenerii lor. De obicei suntem locați la sediul clientului unde devenim parte din echipa lor înțelegându-le cât mai bine nevoile. Ca firmă membră a Grupului Compass, ne conducem afacerea într-un mod etic și profesional și ne asumăm oricând responsabilitatea cu care acționăm pe piață. După cum știm cu toții, acțiunile noastre, pozitive sau nu, au un impact direct asupra reputației și imaginii noastre influențându-ne astfel, reușita unei activități de succes și de durată pe toate piețele și sectoarele pe care activăm. Lucrând în parteneriat cu fiecare client, EUREST oferă servicii de catering care vin în întâmpinarea tuturor necesităților, indiferent de mărimea afacerii sau dacă este la nivel global sau local. Toți partenerii noștri sunt conștienți de faptul că serviciile de catering sunt pe mâna unor persoane de încredere care pun mai presus de orice satisfacția fiecărui consumator în parte. Din acest motiv ei aleg EUREST, care are o rată de menținere a contractelor mai mare de 95%, indicator cheie în evaluarea gradului de satisfacție al clienților.

DispoShop
Dispo Trading a luat fiinta in aprilie 2003, dupa o experienta anterioara de mai multi ani a aceluiasi actionariat, intr-un business similar ( cosumabile pentru domeniul medical). Activitatea a inceput cu import si distributie de articole de unica utilizare pentru protectia personala sau a echipamentului lucratorilor din industrie, domeniul medical , cosmetic, constructii, curatenie , service si altele. In acelasi an a fost inregistrata la OSIM marca proprie a Dispo Trading, toate articolele fiind importate sub brandul Missena.

ECO GENERAL CONSULT
ECO GENERAL CONSULT, desi e o firma tanara in domeniul consultantei de mediu, experienta celor ce o conduc este demonstrata prin numeroase studii. Serviciile oferite sunt numeroase de la studii de evaluare a impactului pentru constructii hidrotehnice, bazine hidrografice, intreprinderii mici, mijlocii si mari, bilanturi de mediu pentru intreprinderi / fabrici din diferite domenii pana la spitale sau alte institutii similare, documentatii in vederea obtinerii autorizatiei de mediu, avizului de mediu, acordului de mediu necesar obtinerii autorizatiei de constructie, rapoarte de monitorizare a factorilor de mediu, intocmirea Raportului de Evidenta a Deseurilor conform legislatiei in vigoare, etc. Pentru orice problema legata de mediu, verificare conditiilor de mediu, supravegherea activitatilor in conformitate cu cerintele de mediu, etc va puteti baza pe noi in orice perioada a anului.

URANUS SA
Salubritate, depoluare si activitati similare
GMH
La GMH, fiecare condiție medicală este abordată cu un tratament dedicat, iar fiecare pacient are acces la servicii medicale de înaltă calitate, indiferent de natura afecțiunii lor. Cum ne propunem să realizăm acest obiectiv? Prin combinarea profesionalismului și compasiunii. Ne străduim să luăm decizii medicale responsabile, dar și să avem în vedere nevoile și emoțiile fiecărui pacient. De la prima consultație și stabilirea diagnosticului, până la planul final de tratament, implicarea ta este esențială pentru a găsi împreună soluții adecvate. Echipa noastră medicală este compusă din experți renumiți din România și din străinătate, precum și din tineri medici talentați care aduc perspective noi în domeniul medical. Pentru a-ți asigura liniștea, suntem una dintre puținele clinici din România care oferă posibilitatea de a obține o a doua opinie din partea specialiștilor internaționali. Lucrăm împreună pentru a obține rezultate benefice!